Născut în România, pleacă la Berlin în 1892, unde studiază la Academia de artă sub îndrumarea pictorului Eugen Bracht. A fost atras inițial de pictura impresionistă și a plecat apoi la Paris în 1895, stabilindu-se ulterior la München și apropiindu-se de pictura elvețianului Giovanni Segantini. Din 1908, se observă o tranziție spre pictura expresionistă și o apropiere de Herwarth Walden, proprietarul Galeriei Der Sturm. Segal a dezvoltat în timpul războiului teoria „echivalențelor” în compozițiile sale plastice, care va schimba total demersul lui artistic. La Zürich, începe să participle la expozițiile de la Cabaret Voltaire prin conexiunile cu Hans Arp și Hugo Ball, iar în 1922 începe primele încercări ale „picturii prismatice”, derivate din teoriile sale anterioare. Acest nou stil pictural l-au impus ca unul dintre cei mai importanți pictori moderniști. În timpul genocidului evreilor, din cauza originii sale evreiești, a fost nevoit să se refugieze în Spania, iar apoi, după război, în Anglia, unde a deschis o școală de pictură. 

Tabloul expus aici este unul dintre cele mai reprezentative ale perioadei sale de căutări atât în privința inovației compoziționale, cât și a teoriilor moderniste despre reprezentare și vizualitate. 

Segal își împarte panzele în unități geometrice și reproduce aceeași schemă de compoziție. În construirea tablourilor sale acesta încearcă să instaureze o narațiune în care cercetarea teoretică a construcției geometrice și alternarea culorilor se amestecă intrinsec.