S-a născut la Hobița, România și a studiat la Școala de Arte și Meserii din Craiova, pentru ca mai apoi să plece la București unde a urmat studiile Școlii Naționale de Arte Frumoase. În 1904 pleacă pe jos spre Paris unde este admis la école nationale supérieure des Beaux-Arts. Între 1907 și 1914 participă la expoziții din Paris și București cu lucrări care l-au făcut celebru precum Pasărea Măiastră, Muza Adormită sau Domnișoara Pogany. După 1914 a început să participe la numeroase expoziții din Statele Unite ale Americii, unde lucrările îi sunt cumpărate de mari colecționari ai vremii.
Constantin Brâncuși a contribuitîn mod fundamental la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană a întregii lumi.
Sculpturile lui Brâncuși sunt fragmentate – artistul simplifică anatomia pentru a o reduce la cea mai simplă expresie a formelor. Brâncuși se va desprinde ulterior de această tehnică tipică avangardei, pentru a se îndrepta tot mai mult către figuri mai alegorice sub semnul abstracțiunii.