Marina Abramović (n. 1946, Belgrad) este una dintre cele mai influente figuri ale artei performative. De la începutul carierei sale în Belgrad, la începutul anilor 1970, a făcut pionierat în performance, creând unele dintre cele mai importante lucrări timpurii ale acestui gen. Explorând limitele fizice și mentale, Abramović a înfruntat durerea, epuizarea și pericolul în căutarea unei transformări emoționale și spirituale. A primit Leul de Aur pentru cel mai bun artist la Bienala de la Veneția din 1997. În 2010, a avut prima retrospectivă majoră în SUA și a susținut simultan performance-ul The Artist is Present la Muzeul de Artă Modernă din New York, timp de peste 700 de ore. A fondat Marina Abramović Institute (MAI), o platformă dedicată lucrărilor imateriale și de lungă durată, menită să creeze noi posibilități de colaborare între specialiști din diverse domenii. Și-a publicat memoriile, Walk Through Walls, în 2016, iar cea mai recentă publicație a sa este A Visual Biography, lansată de Laurence King în 2023. Retrospectiva sa The Cleaner a fost deschisă la Moderna Museet din Stockholm în 2017 și a fost itinerantă în șapte alte locații europene, încheindu-se la Muzeul de Artă Contemporană din Belgrad în 2019. În 2020, Opera de Stat din Bavaria a prezentat premiera mondială a operei sale 7 Deaths of Maria Callas, care a fost ulterior prezentată în mai multe orașe europene. În septembrie 2023, Marina Abramović a deschis o expoziție persoanlă la Royal Academy, devenind prima artistă femeie care a ocupat întreg spațiul galeriei  în cei 250 de ani de existență ai instituției.

Pseudonimul lui Frank Uwe Laysiepen, Ulay (n. 1943, Solingen, Germania – d. 2020, Ljubljana, Slovenia), aparține unui artist a cărui operă s-a aflat la intersecția dintre fotografie și abordările conceptuale ale performance-ului și artei corporale. Între 1968 și 1971, după ce s-a format ca fotograf, Ulay a fost consultant pentru Polaroid, experiență care l-a inspirat să facă experimente cu aparatul de fotografiat analogic și cu fotografia instant oferită de acesta. Realizând sute de autoportrete, fiecare manipulat în moduri variate, Ulay a dezvoltat o abordare inedită atât în metodă, cât și în tematică, folosind camera foto ca un instrument de investigare și modificare a identității, explorând în același timp aspecte social construite ale genului. La sfârșitul anilor 1960 și începutul anilor 1970, practica fotografică a lui Ulay a devenit vizibil performativă, ceea ce a condus la o colaborare de lungă durată cu Marina Abramović. Cei doi au lucrat împreună între 1976 și 1988, concentrându-se pe testarea limitelor fizice și psihice ale corpului și minții. Prin seria Relation Work, prin numeroase acțiuni și piese performative, cei doi au devenit figuri emblematice ale artei performative. În anii 1990, Ulay s-a reorientat predominant către fotografie, abordând critic poziția individului marginalizat în societatea contemporană și vulnerabilitatea celorlalți, tratând teme precum naționalismul, rasismul și inegalitatea. Expoziții și performance-uri recente ale sale au fost prezentate la: Stedelijk Museum (Amsterdam, Olanda), Depart Foundation (Los Angeles, SUA), Cooper Gallery (Dundee, Marea Britanie), Schirn Kunsthalle Frankfurt (Germania), Fondazione Prada (Milano, Italia), Musée d’Art et d’Histoire (Geneva, Elveția), Nederlands Fotomuseum (Rotterdam, Olanda), Tate Liverpool (Marea Britanie), C-Space (Beijing, China) și National Centre for Contemporary Arts (NCCA, Moscova, Rusia). Opera sa, alături de numeroasele colaborări cu Marina Abramović, se regăsește în colecțiile unor instituții de prestigiu din întreaga lume, printre care Stedelijk Museum, Centre Georges Pompidou, Kunstmuseum Bern, San Francisco Museum of Modern Art (SFMOMA) și The Museum of Modern Art (MoMA).