(n. 1953)
Opera lui Teodor Graur cuprinde performance, fotografie, sculptură, pictură și instalație. În ultimii ani, artistul s-a concentrat asupra unor serii de obiecte care compun un „muzeu” nostalgic și, în egală măsură, ironic. Relația artistului cu obiectele adunate și reciclate este vizibilă în ansamblurile sale, care se compun mereu în instalații-expoziții. A fondat, împreună cu Olimpiu Bandalac, grupul Euroartist București (activ între 1994-1996).
Teodor Graur expune obiecte de cult devenite dispozitive mecanice. Prin semnificațiile lor sociale, industriale și politice, dimensiunea simbolică a acestor obiecte-sculpturi este întărită. Reciclând obiecte pentru a le dejuca funcția spirituală și a enunța astfel o poziție estetică, Graur îi face cu ochiul lui Marcel Duchamp, iar anilor de dictatură – le face în ciudă.