Pornind de la întrebări-cheie despre colaborare, cercetare artistică, comisionare și curatoriat, conversația va urmări traseul conceptual al bienalei, dar și maniera în care aceasta s-a construit printr-un dialog susținut între idei, contexte și experiențe.
La atelierul de cianotipie, fiecare participant devine artist și povestitor, realizând o imagine unică ce reflectă felul în care fiecare percepe lumea înconjurătoare. Folosim elemente din natură și o tehnică fotografică veche pentru a transforma emoțiile, amintirile și curiozitatea în opere de artă albastre.
Un prilej creativ de joacă, explorare și descoperire a propriei identități — în lumină, culoare și formă. Hai să experimentăm împreună!
_
Durată: 2 ore Public-țintă: Copii 6–12 ani (nr.max 12 participanți) Locație: Garnizoană, Bienala Art Encounters 2025, Timișoara
_
Claudia este formator, fotograf și coordonator de programe educaționale, cu o carieră la intersecția dintre educație și expresie artistică. Cu o pregătire academică solidă în filologie și formare pedagogică, Claudia aduce în proiecte sale o abordare interdisciplinară și inovatoare.
A creat și implementat ateliere precum: Camera obscură – The Bad (Urban Instances- Școli Creative, 2024), Frames of Memory (Art Encounters, 2024), Visual Storytelling pentru copii cu deficiențe de auz și adulți vulnerabili (Interfoto 8.0, 2024), Photovoice- fotografia cu impact în comunitate (Inclusive Art- Institutul Intercultural, 2019). În cel mai recent proiect pe care l-a coordonat I.A. fotografie 2.0, rolul Claudiei a fost de a crea contexte de explorare artistică prin care tinerii să descopere competențele STEAM prin experiment, creativitate și joc vizual.