Vă invităm la „Întâlniri de gradul 3 cu arta contemporană” alături de Maria Sârbu, un curs deschis care pornește de la cele două expoziții personale: Nona Inescu: Afterlife – Still life și Oláh Gyárfás: Colțul ciobit al cubului / The Broken Corner of the Cube.
Întâlnirile propun o introducere accesibilă în temele și direcțiile celor două expoziții, urmărind felul în care lucrările abordează relația dintre corp, materie și mediul înconjurător. Discuțiile aduc în prim-plan perspective asupra naturii, materialității și formelor de hibriditate, deschizând un cadru de interpretare care leagă practicile artistice contemporane de întrebări legate de timp, transformare și coexistență.
Pornind de la lucrările expuse, cursul invită participanții să exploreze moduri diferite de a înțelege arta contemporană, prin dialog și exemple concrete, într-un format deschis și prietenos.
📍 ISHO Office 1, Timișoara
📅 28 mai 2026, ora 18:00
Maria Sârbu este lector în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara, specializată în istoria și teoria artei. A studiat la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde și-a dezvoltat cercetarea asupra artei românești postcomuniste. Colaborează cu Fundația Art Encounters din 2017 și este autoarea volumului „Ghid de artă. Introducere în arta contemporană românească”. Activitatea sa curatorială include proiecte realizate împreună cu grupul Avantpost, precum și inițierea programului curatorial DRAFT. În paralel cu activitatea academică, dezvoltă formate de mediere culturală dedicate familiarizării publicului cu arta contemporană.
___
Acces gratuit.
___
Expozițiile și programul de evenimente fac parte din proiectul “Plante cu trei capete”, co-finanțat de AFCN și susținut de parteneriatul strategic cu Banca Transilvania, de Catena – partener expoziție, Ploom – partener evenimente și ISHO. Proiectul este realizat în parteneriat cu: UVT Arte, UVT FLIFT, Catinca Tăbăcaru Gallery, Sector 1 Gallery.
Acest proiect nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele lui pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.




