Expoziția DesFacerea Lumii aduce în prim-plan probleme ecologice stringente care i-au preocupat pe artiști în ultimii ani, continuând cooperarea instituțională cu Neuer Berliner Kunstverein (n.b.k.) din Berlin, unde a avut loc primul episod al acestei colaborări în 2023: Rehearsals for Peace, prima expoziție personală a lor în Germania.
Practica artistică bazată pe cercetare a artiștilor Anca Benera și Arnold Estefán traversează diferite medii de expresie, de la instalație, la video, la performance, explorând tiparele ascunse în narațiunile istorice, sociale și geopolitice. Proiectele lor se concentrează adesea pe relația dintre istoria mediului și politica resurselor, explorând felul în care imaginarul militar modelează suprafața terestră, clima și comunitățile. Ei abordează criza ecologică globală țesând narațiunile unor subiecți non-umani și creează legături interdependente între oameni, minerale, plante și animale.
În ultimii ani, Anca Benera și Arnold Estefán și-au setat un drum artistic remarcabil, bazat pe o cercetare solidă și pe o muncă de creație care s-a extins mult în afara atelierului, călătorind mereu și căutând conexiunea directă cu subiectele de care s-au apropiat. De la locurile de colectare a polenului (Sahara Olteniei, Serbia, Grecia, Ungaria, Spania) pentru lucrarea Proxy Climates, la siturile de filmare de la Cincu (Centrul Național de Instruire Întrunită „Getica”) pentru Rehearsals for Peace, la Marea Neagră și șantierul naval unde s-a construit nava Benguela Gem pentru a mina diamante în Namibia, subiectul lucrării Blue Ground, până la fermele din Brașov, Hargita și Covasna, în ultima lor lucrare, toate aceste căutări ale artiștilor atestă un angajament profund față de ceea ce gânditoarea Suely Rolnik numea „etica realului”, prin contrast cu „etica idealului”. Rolnik urmărea, în dialog cu cele trei ecologii propuse de Felix Guattari (ecologia mediului, ecologia mentală și ecologia socială) să activeze „cunoașterea corporală” sau „cunoașterea eco-etologică” și „decolonizarea inconștientului”. Parte din această argumentație, Rolnik propune o țesătură a limbajelor, experiențelor, subiectivităților și teritoriilor în măsură să dezvolte mecanismele empatice care leagă și traversează toate corpurile lumii. Artiștii, la rândul lor, conectează oamenii și natura pentru a găsi exact acele breșe prin care se pot insera „germenii unor alte lumi”, așa cum imaginează Rolnik depășirea ideii de sistem de putere, în care o entitate trebuie să-și câștige „împuternicirea” și statutul „vizibil”. Logica propusă de ea este una a unei permanente stări de alertă a forței vitale și a unei insurgențe micro-politice.
Lucrarea nouă prezentată aici, DesFacerea Lumii, continuă un proiect început anul trecut, comisionat pentru Klima Biennale 2024 de către KunstHausWien, unde alegoria lumii de Benvenuto Cellini, Saliera, este reprodusă dintr-un bloc de sare și apoi „alterată” de interacțiunea cu animalele pădurii care o ling până la distrugere. Inspirându-se din mitologia nordică, în special povestea lui Auðumbla, vaca originară care modelează lumea lingând blocuri de sare cosmice din vidul primordial, această lucrare propune o reflecție asupra istoriei artei și umanității, a exploatării forestiere și a extracției zăcămintelor de sare, precum și a legăturilor indisolubile dintre umanitate și natură. Mai departe, în instalația video, artiștii reimaginează sculptura iconică Cumințenia Pământului (1907) a lui Constantin Brâncuși sub forma unei replici de sare în mărime naturală, care este amplasată în diferite locuri din România, apoape de ferme într-un peisaj montan și o pășune subcarpatică, invitând animalele să interacționeze cu ea. În video, se poate observa cum un corp străin este integrat treptat și întreaga metaforă a existenței omului și a creației este de fapt inversată, pentru a face loc unor perspective noi, din partea celor care sunt acum în poziția de a privi, nu doar de a fi privite: animalele. Obiectul sculptural este astfel remodelat, dar și animalele, la rândul lor, integrează părți ale lucrării de artă, creând un schimb care poate fi privit printr-o lentilă politică subversivă ca o încercare de a readuce cunoașterea eco-etologică despre care vorbea Rolnik în rândul strategiilor de a combate sistemele abuzive existente.
Dacă ne uită la istoria recentă a artei, lucrarea de referință a lui Mike Kelley, Petting Zoo realizată în 2007 pentru Skulptur Projekte Münster, creează o figură feminină din sare, soția lui Lot, care în povestea biblică privește înapoi și este transformată într-un stâlp de sare. Aceasta e amplasată în mijlocul unui staul de animale ca o reamintire a poveștii despre Sodoma și Gomora, în conexiune cu istoria reprimată a orașului Münster. Dacă trasăm în mod speculativ un arc peste timp și conectăm cele două povești și motivații artistice distincte, putem elabora mai departe și alte reflecții despre narațiunile nespuse legate de Cumințenia pământului, această figură feminină misterioasă, atașată de pământul pe care-l locuiește sau asupra căruia activează o protecție mitologică. În contrast cu lucrarea istorică a lui Kelley, care astăzi pare o intruziune în habitatul natural al animalelor ce devin inevitabil obiecte ale privirii noastre, Anca Benera și Arnold Estefan se apropie cu multă considerație de mediul în care are loc filmarea, încercând să creeze premisele unei răsuciri ale privirii și ale relației subiect-obiect.
Unul dintre punctele de plecare ale lucrării DesFacerea Lumii este filosofia gânditorului și activistului Günther Anders, care a scris despre umanitate ca fiind „dez-lumită”, înstrăinată și dezrădăcinată de natură. Această așa-numită „antropologie negativă” a lui Anders explică de ce oamenii tind să construiască o lume artificială peste lumea existentă, din cauza acestei înstrăinări. Pentru Anca Benera și Arnold Estefan, referința la filosofia lui Anders este esențială în înțelegerea tentației umane de a deveni și redeveni permanent noi ființe, mereu „non-specifice” și neintegrate, în căutarea unor „proteze” tehnologice artificiale.
Între aceste lucrări noi care sunt pentru prima dată expuse în România, expoziția dezvăluie o serie de proiecte esențiale în parcursul artistic al duo-ului Anca Benera și Arnold Estefan, punctând dezvoltarea subiectelor legate de militarizarea naturii și transformarea reliefului (Debrisphere și Tired Mountains), precum și impactul alterării datelor și a informațiilor atunci când discutăm despre granițe și teritorii (Conflict Line).
Anca Benera (n. 1977) și Arnold Estefán (n. 1978) lucrează împreună din 2012 și sunt stabiliți la București și Viena, dar Timișoara rămâne orașul cu care artiștii mențin o conexiune aparte, fiind și locul în care și-au început primele proiecte colaborative, la începutul anilor 2000. În 2022, au primit premiul Birgit Jürgenssen de la Ministerul Federal al Austriei pentru Arte, Cultură, Servicii Publice și Sport. Lucrările lor au fost expuse la Manifesta 15, Barcelona (2024), CreativeTime Summit, New York (2024), 1st Klima Biennale, Viena (2024), 5th Kyiv Biennial (2023), Museum Tinguely, Basel (2022), Whitechapel Gallery, Londra (2022), Galleria Trafo, Budapesta (2022), Migros Museum, Zurich (2021), Muzeul MUCEM, Marsilia (2019) și mumok, Viena (2017), printre altele.
Diana Marincu, Krisztina Hunya
