Artiști: Dan Cebotari, Ciprian Ciobanu, Anca Adina Cojocaru, Gloria Grati, Imminent Detour / Andreea Samoilă, Lucian Indrei, Mirela Ivanciu, Raluca Micula, musz, Szabó Anna-Mária.
Curatori: Diana Marincu & Mihai Toth
„Feels like it stopped raining” urmărește apariția unui sentiment în raport cu o turnură de situație, o descoperire, un subiect sensibil, o imagine găsită și redescoperită, un sunet simplu, un gest tandru, o alinare; o expoziție care se descoperă pe ea însăși, dezvăluindu-și propria vulnerabilitate și tensiune prin mișcări subtile și intervenții delicate. Identitatea expoziției este țesută de lucrările artiștilor care reflectă atât dorința lor de a împărtăși o anumită situație, cât și o reținere, o încercare de a păstra în surdină spațiul intim al acelui moment special, prin intenția de a proteja o stare din jurul unei experiențe personale.
Fără a propune o temă singulară sau o narațiune liniară, expoziția „ascultă” acele transformări aproape imperceptibile care apar atunci când ceva se schimbă în interiorul nostru. Chiar și în titlul propus este sugerat un moment de conștientizare, care vine la pachet cu o suspendare a tensiunii, o claritate temporară, o formă fragilă de împăcare. Lucrările reunite aici explorează aceste stări intermediare, aflate între apropiere și distanță, între expunere și retragere, între nevoia de a comunica și dorința de a păstra ceva doar pentru sine.
Prin gesturi discrete, materiale sensibile și imagini încărcate de memorie, artiștii construiesc un spațiu al observației fluide, în care fragilitatea nu apare ca o slăbiciune, ci ca o formă de rezistență. Fiecare lucrare funcționează ca o urmă a unei experiențe sau ca un fragment care nu caută să explice complet, ci să lase loc pentru intuiție, proiecție și recunoaștere. Artiștii invitați s-au coagulat natural, magnetizați parcă laolaltă de o sensibilitate particulară care îi face să comunice între ei pe aceleași frecvențe și să stabilizeze un registru al discreției și al naturaleței cu care arta devine parte din viață și invers. Gesturile lor, uneori imperceptibile, străpung stratul vizibil al existenței, căutând acea fibră a autenticității personale prin care arta pâlpâie la infinit, indiferent de felul în care arată ceea ce numim „scenă”, „context”, „practică” și „carieră”.
Una dintre primele artiste invitate a fost Anca Adina Cojocaru (n. 1981), din București, de o discreție absolută, raportându-se la artă ca la un mecanism al supraviețuirii, pe cât de poetic, pe atât de ironic uneori. În aceeași „familie”, putem situa și demersul artistei care semnează cu numele Imminent Detour (n. 1996), căutând, în zona familiarității, acele „scame” ale realității care produc inserturi poetice din cuvinte, umbre și urme – instrumente de a combate clișeele și rigiditatea. Mirela Ivanciu (n. 1970) este o artistă cu un parcurs surprinzător, preocupată de timp, impermanență și interdependență, ca noțiuni care pot crea poduri între desen, poezie și broderie. Gloria Grati (n. 1972) privește la fel de răbdător procesul creației, în special etapele distincte ale ceramicii, unde focul are ritmul lui, iar norii au dimensiunea palmei în care sunt strânși. Musz colecționează „momente”, iar aici capturile de ecran formează un jurnal, iar buchetele de flori sunt martorii celor mai importante clipe din viața ei. Szabó Anna-Mária (n. 1989) pictează invizibilul și reușește să transforme pensulația – gestul – în personaj. Ciprian Ciobanu (n. 1999) urmărește, la rândul lui, gestualismul scrierilor, mâzgălelilor și însemnărilor rapide în care se strecoară inconștientul ca „ghid” vizual imbatabil. Lucian Indrei(n. 1983) fotografiază „percepția”, nu subiectul, căutând imaginea în care adevărul și ficțiunea ating aceeași linie fină dintre emoție și credibilitate. Dan Cebotari (n. 1998) construiește instalații și sculpturi care privesc ironic tehnologia, politica și consumerismul, iar aici, în expoziție, plasa de țânțari delimitează arbitrar două lumi, sugerând o incertitudine generalizată. Raluca Micula acționează prin performance asupra limitelor cunoașterii vizuale, propunând o tensiune între vizibil și invizibil, apelând totodată la sunet ca o extensie a câmpului privirii.
Marcel Duchamp descria într-un text foarte poetic conceptul de „infra-mince” ca o tranziție între două momente, ca potențial al devenirii și ca alegorie. Infra-mince este umbra, este căldura scaunului pe care a stat cineva înaintea ta, este reflexia din oglindă, este distanța dintre zgomotul glonțului tras și gaura pe care o face, este ceața aburului pe suprafața obiectelor, este sunetul pantalonilor de catifea în timpul mersului. Tot ceea ce nu se poate înțelege prin cuvinte poate fi atins doar prin senzație, prin această poetică a efemerului.
„Feels like it stopped raining” devine o întâlnire cu acele momente greu de definit, dar profund familiare, în care o stare se modifică lent, iar lumea pare să se reașeze în jurul ei. Expoziția ne invită să ne apropiem de aceste forme de sensibilitate și să locuim, măcar pentru o clipă, în spațiul lor suspendat.
Proiectul nu reflectă neapărat poziția Administrației Fondului Național. AFCN nu este responsabilă pentru conținutul proiectului sau pentru modul în care pot fi utilizate rezultatele acestuia. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
