Victor Brauner: Invenții și Magie

Expoziție trecută

17.02.202328.05.2023

Victor Brauner: Invenții și Magie

La o sută douăzeci de ani de la nașterea lui Victor Brauner în Regatul României și curatoriată de Camille Morando, această expoziție retrospectivă își propune să fie un omagiu adus unei figuri centrale a suprarealismului, un artist prea puțin cunoscut până acum în țara sa natală.

Detalii expozițe

Cu ocazia Capitalei Culturale Europene – Timișoara 2023, Muzeul Național de Artă Timișoara găzduiește cea mai importantă și cuprinzătoare expoziție din Europa de Est dedicată artistului suprarealist de origine română Victor Brauner – cea dintâi retrospectivă în țara sa de origine.

La o sută douăzeci de ani de la nașterea lui Victor Brauner în Regatul României și curatoriată de Camille Morando, această expoziție retrospectivă își propune să fie un omagiu adus unei figuri centrale a suprarealismului, un artist prea puțin cunoscut până acum în țara sa natală. Curatoarea a selectat peste 70 de picturi, desene, sculpturi, ilustrații și documente care cuprind întreaga carieră artistică a lui Brauner, de la București la Paris, din anii 1920 până în anii 1960.

Această expoziție beneficiază de un împrumut excepțional de la Centre Pompidou, Paris, completat de un număr de lucrări din muzeele din Marsilia și Saint-Etienne, precum și de aproximativ douăzeci de lucrări păstrate în România, în muzee și colecții particulare. Astfel, retrospectiva curentă prezintă întreaga carieră a artistului, precum și creația sa pe diferite suporturi artistice (pictură, desen, obiect, sculptură). Toate aceste lucrări sunt reunite pentru prima dată, într-o expoziție al cărei design este semnat de arhitectul Attila Kim.

Vernisajul public al expoziției va coincide cu inaugurarea Capitalei Culturale Europene – TM2023 și este programat pentru data de vineri, 17 februarie 2023, între orele 16:00 și 18:00, la Muzeul Național de Artă, Timișoara.

Man-RAY-Victor-Brauner-vers-1933.-Don-de-M.-Lucien-Treillard-1995.-©-Man-Ray-Trust-Adagp-Paris-©-Centre-Pompidou-MNAM-CCI-Dist-1

Victor Brauner

1903-1966

Născut în 1903 la Piatra Neamț (Regatul României), Victor Brauner a participat activ, încă din anii 1920, la avangarda bucureșteană, devenind unul din principalii săi reprezentanți. Convertirea sa la suprarealism a avut loc treptat între prima ședere la Paris (1925–1926) și a doua (1930–1935) a artistului, care s-a alăturat mișcării lui André Breton în toamna anului 1933. În urma unui accident din 1938, Brauner și-a pierdut un ochi și a devenit pentru suprarealiști pictorul „vizionar”, capabil de premoniție. Această enucleare fusese pictată în Autoportretul din 1931, cu șapte ani mai devreme.

Victor Brauner, care s-a stabilit definitiv în Franța în 1938, este unul din cei mai mari artiști ai suprarealismului. De asemenea, este un artist aparte în istoria artei, cu o operă originală, complexă, erudită, plină de umor și invenții, și hrănită de originile sale românești, cele mai secrete ezoterisme, romanticii germani, arta parietală și artele primitive.