„Affordable Consolations” de Rebeca Ulici este o expoziție care își dorește să fie citită ca o scrisoare, în timp ce persoana în preajma căreia te simți cel mai în siguranță îți împletește părul și îți povestește despre ziua ei.
Rebeca Ulici își folosește practica pentru a se înțelege pe sine și pentru a se întoarce la traumele trecutului, încercând să găsească, de fiecare dată, o cale de a merge mai departe. Lucrările sale apar adesea în serii. Pornește de la o stare sau de la o experiență căreia încearcă să-i găsească o formă, apoi revine asupra ei până când ajunge să o înțeleagă, să o consume și, în cele din urmă, să o simtă încheiată.
Unul dintre subiectele pe care Rebeca le explorează cel mai mult este mediul disfuncțional. Îl privește, îl desface în bucăți și încearcă să înțeleagă ce s-a întâmplat și cum poate merge mai departe. În acest proces, arta a devenit pentru ea o formă de terapie, un mod de a da o formă unor experiențe care sunt uneori greu de pus în cuvinte. În expoziția „Affordable Consolations”, artista vorbește despre moarte prin diferite moduri de a trăi și de a înțelege pierderea.
Una dintre lucrări pornește dintr-o experiență profund personală, dintr-o obsesie pentru anatomia copilului și din pierderea prematură a doi nepoți. Fiecare modul al instalației devine o formă a doliului, iar repetarea lor reflectă încercarea de a da o direcție emoțiilor și de a găsi un loc în care acestea să poată exista. Lucrarea vorbește despre durere, dar și despre atașamentul profund față de viață și iubire, chiar și atunci când moartea este prezentă.
Cel de-al doilea subiect prezent în expoziție pornește de la moartea mamei Rebecăi și se construiește în jurul unor gesturi de tandrețe, dar și al unei suferințe extreme. Doliul apare aici între blândețe și durere, între gesturile mici prin care iubirea continuă să existe și absența pe care nimic nu o poate repara. Lucrarea lasă aceste două stări să existe în același timp, fără să încerce să le separe.
Poate că ceea ce putem lua din lucrările Rebecăi este ideea că nu există un singur mod de a trăi doliul. Fiecare dintre noi găsește un alt fel de a trece prin pierdere, de a păstra pe cineva aproape și de a înțelege absența. Ne rămân momente, gesturi, corpuri, locuri și conversații care continuă să aibă greutate mult timp după ce persoana sau momentul a dispărut. Fiecare amintire poate fi puternică. Rebeca ne amintește că nu există un singur mod de a păstra pe cineva în memoria noastră și niciun singur mod de a trăi cu absența.
