Nona Inescu (n. 1991) și-a creat pe scena artistică un loc al ei, foarte personal, inconfundabil. Creația sa variată se concentrează pe relația dintre corpul uman și mediul înconjurător și pe redefinirea subiectului dintr-o perspectivă postumanistă, încorporând referințe poetice și literare, precum și date științifice pe care le colectează. Lucrările ei îmbină adesea părți anatomice umane cu fragmente geologice, botanice sau ale reliefului natural în care este plasat corpul fotografiat.
Opera artistei este legată și de materialitatea obiectelor, atingerea fiind o extensie a ochiului – plantele uscate, latexul, catifeaua, piatra, nisipul, fierul, sticla și pielea, toate fac parte dintr-un vast ansamblu de componente la care corpul reacționează în moduri diferite. „Fiecare ființă este unită atât interior, cât și exterior, cu începutul vieții în timp, cu cele mai simple forme ale vieții contemporane.”, scria Jacquetta Hawkes. Acest contact cu formele de viață ancestrale și cu ecologiile fragilității reconfigurează ideea de grădină într-un sens personal, dar și colectiv.
Mutațiile suferite de plante precum margaretele din zone radioactive sunt studiate de artistă prin apelul la conceptul hibridității, recunoscând totodată capacitatea de reziliență a naturii. Artista creează pe această temă o serie de sculpturi și le asociază unor intervenții in-situ, special create pentru spațiul Art Encounters.
Oláh Gyárfás (n. 1975) este artist și designer, interesat de coexistența lumilor, precum și de interacțiunea dintre seducție și anarhie, artă și modă, design și sculptură, obiect și identitate. Natura polimorfă și inventivă a creațiilor sale demonstrează un mare talent, știind să-și captiveze publicul și să compună roluri. Apreciat pentru abordarea relațiilor arhetipale dintre ființa umană și lumea vegetală și animală, sculpturile cu forme antropomorfe, în tonuri deschise și nisipoase, respectă metodologii de producție responsabile din punct de vedere ecologic. Interesat de tradițiile populare, el folosește textile vechi pentru a (re)crea fantome din trecut sau mitologie. În operele lui, relația dintre artă și meșteșug este omniprezentă.
Artistul acordă o atenție deosebită istoriei și proceselor prin care trece fiecare material: textile, fân, lemn piatră sau cenușă. Monștrii imaginației noastre colective devin la el atât creaturi psihopompe – care însoțesc sufletele morților – cât și animale de companie, a căror forță sculpturală este impunătoare și protectoare.
În cunoscutul poem „Lecția despre cub”, Nichita Stănescu afirma că după modelarea unui cub perfect dintr-un bloc de piatră, dacă iei un ciocan și dintr-o lovitură îi spargi un colț, „Toată lumea, va spune: – Ce cub perfect ar fi fost acesta, dacă nu ar fi fost acel colț spart!”. Le fel experimentează și Gyárfás lirismul semantic, cultivând simboluri existențiale. El deplasează sensul prin construcții metaforice, demersul acestuia fiind o împletire de semne și ocolișuri. Semnul este semnificația comună a ceea ce vedem, iar ocolișul este nucleul semantic al universului imaginat.
