Artiști: Michele Bressan, Dani Ghercă, Nicu Ilfoveanu
Cu participarea artiștilor: Alexandra Croitoru în colaborare cu Ana Conțu, Ioana Dumitrescu, Sonia Lupșa, Crăița Niga, Cătălina Pintilie, Roberta Roată.
Curator: Sam Steverlynck
Perioada expoziției: 21 Septembrie – 28 Octombrie, 2023.
Fundația Art Encounters vă invită la expoziție de fotografie „Poetica politicii” a artiștilor Michele Bressan, Dani Ghercă, Nicu Ilfoveanu și a artistei invitate, Alexandra Croitoru, care va prezenta o serie de lucrari realizate în colaborare cu Ana Conțu, Ioana Dumitrescu, Sonia Lupșa, Crăița Niga, Cătălina Pintilie, Roberta Roată; care va avea loc joi, 21 septembrie, de la ora 18:00, la sediul permanent al Fundației din Bd. Take Ionescu 46C (Casa ISHO, etaj 1), Timișoara.
Curatoriată de criticul și curatorul de artă belgian Sam Steverlynck, acest proiect a fost gândit ca un diptic expozițional desfășurat la Harlan Levey Projects din Bruxelles (10 iunie – 15 iulie 2023) și Fundația Art Encounters din Timișoara (21 septembrie – 28 octombrie 2023), în cadrul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii.
Dacă expoziția de la Harlan Levey s-a concentrat pe trecerea de la comunism la o economie de piață, un subiect deosebit de important pentru o întreagă generație de artiști de la începutul anilor ’90, expoziția de la Art Encounters va extinde această problematică, oferind o reflecție asupra oscilației dintre ruinele trecutului și anumite posibilități pentru prezent, atât din perspectivă personală, cât și politică.
Astfel, expoziția timișoreană reunește lucrări ale unei generații emergente de fotografi români (Michele Bressan; artistă invitată Alexandra Croitoru; Dani Ghercă; Nicu Ilfoveanu;) care a absolvit Academia de Arte din București, acolo unde mulți dintre aceștia și predau. Crescând după Revoluția din 1989 și experimentând în mod direct tranziția bruscă de la comunism la capitalism, precum și efectele sale de lungă durată la nivel social, politic, economic și urbanistic, acești artiști se disting printr-o practică relativ comună și o abordare precaută a utilizării imaginilor pentru diverse narațiuni și un mod meta-reflexiv de a trata mediul fotografic. Preferând o abordarea conceptuală în locul uneia documentare, fotografii reflectează practic asupra unei perioade de tranziție economică, socială și tehnologică, examinând noțiunea de imagine în toate formele ei.
Experimentând cu diferite moduri de prezentare, comutând între analog și digital, imagine proiectată și imagine în mișcare, dar și încorporând uneori imagini găsite și text, ei își propun să depășească limitările imaginii statice și să-și extindă, astfel, posibilitățile. Și deși nu se declară deliberat politici, felul lor de a privi societatea poartă în sine o dimensiune politică exprimată printr-un limbaj vizual experimental, estetic și poetic.
Expoziția pe care o găzduiește Fundația Art Encounters va putea fi vizitată de marți până sâmbătă între orele 12:00 – 18:00, oferind, de asemenea, câte un tur ghidat, în fiecare sâmbătă, de la ora 17:00.
Dani Ghercă (n. 1988) locuiește și lucrează la București. Opera sa fotografică este o reflectare asupra tranziției actuale către o nouă fază a conștiinței umane și a impactului tehnologiei asupra sentimentului nostru de sine, a relațiilor noastre cu ceilalți și a noastre cu mediul înconjurător. Lucrările sale explorează relația dintre urbanizare și experiența umană. Ghercă folosește fotografia pentru a examina noțiunea de urbanitate, scală și deconectare. În căutările sale fotografice, el își propune să transmită privitorului un sentiment de confuzie, uimire și claustrofobie.
Nicu Ilfoveanu (n. 1975) locuiește și lucrează la București. Activ în domeniul fotografiei, filmului și cărților foto, Ilfoveanu este creditat cu o poziție specială în artele contemporane românești. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, acolo unde în prezent predă fotografie. Opera sa se caracterizează printr-o interacțiune neașteptată și imprevizibilă între personal și documentar, între sublim și banal, între dovezi și subiecte ascunse.
Michele Bressan (n. 1980) este un artist vizual activ în București din 1993, care lucrează cu fotografie și film. Activitatea sa se concentrează asupra documentării aspectelor realității post-comuniste românești, folosind mediul fotografic ca mijloc al cercetării artistice. Prin practica portretizării mediul său înconjurător prin serii care au tipologia unui jurnal subiectiv, sau printr-o abordare mai distantă, artistul oferă un comentariu și, în același timp, posibilitatea de raportare la o scenă, făcându-se martorul particularităților și mecanismelor unei societăți aflată într-un foarte lent proces de tranziție.
Alexandra Croitoru (n. 1975) este o artistă vizuală și curatoare, care în prezent predă la secția Foto-Video a Universității Naționale de Arte București. Împreună cu studenții și absolvenții secției UNArte Foto-Video Ana Conțu, Ioana Dumitrescu, Sonia Lupșa, Crăița Niga, Cătălina Pintilie și Roberta Roată, a realizat o serie de portrete alb-negru, mimând limbajul corpului și atributele istoriei masculinizate a portretului. Pozând cu „armurile” precare făcute din obiecte domestice obișnuite, ei nu doar că deconstruiesc limbajul puterii acestui gen clasic, ci îi injectează și un sentiment ludic și feminin. Pozele sunt imprimate pe material textil, care este încă adesea asociat cu domesticitatea și feminitatea. Denumită Ways to Protect Your Mind, Body and Spirit (2023), seria se referă și la vulnerabilitatea și rezistența în lumea post-pandemică. Însușindu-și un limbaj vizual din trecut, artiștii vor să propună un viitor bazat pe colectivitate și participare.
Expoziția este organizată de Fundația Art Encouters și SwitchLab si este co-finanțată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
*Proiectul face parte din Programul cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” și este finanțat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
**Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.