Andreea Medar (n. 1990) este artistă vizuală. De formație pictor, realizează obiecte și instalații, spații și sculpturi din materiale neconvenționale, instalații media și video. Imaginile sale retranscriu, în mod mereu surprinzător și paradoxal, propria imagerie într-un alfabet vizual foarte personal, mereu reinventat, care asociază elemente contrastante și generează imagini criptate care nu se comunică privitorului decât parțial.
„Andreea Medar își construiește imaginile din premisele unei libertărți totale, atât la nivelul motivației, cât și al expresiei artistice. Ea explorează în lucrările sale – obiecte, instalații, desene spațiale, sculpturi – contrastele între materiale și identități vizuale diferite, între elementul abia perceptibil, al intervenției minime, și volumul monumental care transformă și domină spațiul în care este expus, dar și între sinceritatea dezarmantă, care mărturisește vulnerabilitatea eul-ui și dezvăluie cele mai profunde aspecte ale istoriei personale și mesajele criptate, imposibil de citit de către privitor, sau între detaliul anecdotic și straturile de cultură și istorie la care face trimitere. Nu există nicio dualitate în lucrările sale – claritatea, coerența și pregnanța vizuală decurgând tocmai din faptul că, în logica lor interioară, toate aceste elemente construiesc un mesaj unitar, personal, subiectiv, intens emoțional, care se comunică foarte direct.” (Mălina Ionescu)