Lansare de carte Harun Farocki: Zece, Douăzeci, Treizeci, Patruzeci

„Autobiografia de față a lui Harun Farocki constituie o excepție în opera sa. De altminteri, însuși faptul că el lucra la memoriile sale, situate în contextul unei veritabile éducation sentimentale a istoriei germane postbelice și a Berlinului de Vest, le era cunoscut doar câtorva dintre prietenii săi și familiei. Scrise pe o perioadã de zece ani, notațiile lui erau fără îndoială menite publicării, însă nicidecum în forma neîncheiată de acum. Ordonate și relatate pe decenii de viață, capitolele intitulate „Zece”, „Douăzeci”, „Treizeci” și „Patruzeci” ni s-au păstrat, într-un chip tot mai fragmentar, în arhiva sa. Farocki n-a reușit să-și termine autobiografia, murind în iulie 2014. În vreme ce primele două capitole sunt deja prelucrate de autor și narate până la capăt, capitolul trei nu are încă o ordine perfect transparentă. În ceea ce privește capitolul patru, acestuia îi lipsește finalul. El se încheie abrupt, urmat de notații oi crâmpeie de text, ce n-au fost incluse în ediția de față fiindcă au rămas fragmentare și neredactate.

Avem deci în fața noastră o operă care nu se concentrează doar pe patru decade din viața autorului, lăsând alte trei decenii la o parte, ci care a și rămas deopotrivă neîncheiată în sine. Pe de altã parte, tocmai acest caracter neîncheiat al ei face atât de fascinantă autobiografia lui Farocki. […] S-ar putea spune că Farocki adoptă în autobiografia sa atitudinea cineastului: el este un cititor critic nu doar al propriei sale vieți, ci deopotrivă și al istoriei contem- porane, ce oferă fundalul întregii sale povestiri.” (Marius Babias)

„Seriozitatea cu care a lucrat Harun la acest text, însoțindu-și munca cu lectura altor autobiografii, din care voia îndeosebi să deducă ce anume trebuia evitat la acest gen de lucrări și ce trucuri narative se puteau folosi, justifică, în opinia mea, publicarea manuscrisului. Harun însuși a scris textul întâi de toate pentru sine însuși, pentru mine și pentru fiicele sale, dar expunerile lui depășesc cu mult nivelul pur biografic și oferă de aceea un bun punct de pornire al ediției Scrierilor lui Harun Farocki.” (Antje Ehmann)

Harun Farocki (1944 – 2014) este unul dintre cei mai importanți cineaști germani, cu o operă prolifică de mai mult de o sută de filme, cunoscut datorită vocii sale singulare nu doar în ceea ce privește latura experimentală a abordării imaginii și a montajului, cât mai ales a incursiunilor critice pe care le face în micronarațiunile despre istorie, mentalități și realități politice în măsură să portretizeze procese sau fenomene sociale mai largi, prin intermediul imaginii. În calitate de regizor, scenarist, autor, Farocki a creat o operă cinematografică și artistică greu de încadrat într-un gen singular, vehiculându-se atât termenii de film documentar sau eseu filmic, cât și cei de instalație media sau video art, în funcție de temele și de varietatea formală deja cunoscută cu care le tratează. De la filme realizate pentru televiziunea germană, la filme de lung metraj prezentate în importante festivaluri internaționale, mai târziu la instalații special concepute pentru spații dedicate artei, creația lui Farocki trasează simultan și un nivel autoreferențial și autoreflexiv al filmului, care aduce în permanență în prim plan dialogul dintre imagine și imagine.