Expoziția Infra-Noir reprezintă o bună ocazie pentru familiarizarea cu unul dintre cele mai fascinante curente artistice ale secolului al XX-lea, prin intermediul celor două cursuri de introducere în istoria artei susținute de Maria Orosan-Telea.
Dacă prima întâlnire s-a concentrat pe începuturile curentului Suprarealist, cea de-a doua discuție va dezbate Suprarealismul românesc în contextul mai larg al evoluției acestui curent în anii ‘40. În cadrul cursului vor fi exemplificate tehnicile de creație specifice artei suprarealiste.
Maria Orosan-Telea este lector în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara. S-a format în domeniul istoriei și teoriei artei la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Este preocupată de arta contemporană încă din perioada studiilor doctorale, când a desfășurat o cercetare asupra artei românești din perioada postcomunistă. Colaborarea sa cu Fundația Art Encounters a început în 2017 prin publicarea cărții „Ghid de artă. Introducere în arta contemporană românească”. În calitate de curator a realizat o serie de proiecte în colaborare cu grupul Avantpost, iar în 2018 a fondat programul curatorial DRAFT. În perioada 2019-2021 a fost asistent în cadrul proiectului „Gender Politics and the Art of European Socialist States” inițiat de Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań. Adiacent activităților academice și curatoriale, este preocupată de elaborarea unor metode prietenoase de familiarizarea a publicului cu noțiuni și curente din istoria artei.
Participarea la curs este gratuită. Pentru înscrieri, vă rugăm să ne contactați la adresa inscrieri@artencounters.ro
Pentru a ne asigura că acest curs se desfășoară în condiții de siguranță sanitară, accesul în spațiu va fi permis până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în baza certificatului verde și cu purtarea măștii de protecție.
Organizată de Fundația Art Encounters din Timișoara, în colaborare cu Centrul Pompidou din Paris, expoziția Infra-Noir reunește lucrări din colecția Centrului Pompidou, precum și opere din colecții particulare.
Curatoriată de Mica Gherghescu, curator al Centrului Pompidou, expoziția are ca punct de reper gruparea suprarealistă formată din Ghérasim Luca, Gellu Naum, Paul Păun, D. Trost și Virgil Teodorescu. Între 1945 și 1947, prin activitatea lor în București, artiștii au asimilat și dezvoltat moștenirea suprarealistă internațională, producând o serie de lucrări și publicații experimentale admirate de personalități centrale ale suprarealismului, printre care André Breton.
Totodată, Infra-Noir examinează momente-cheie în peisajul suprarealismului românesc prin lucrări semnate Victor Brauner, Théodore Brauner, Jacques Hérold, Benjamin Fondane, Jean David sau Hedda Sterne. Vizitatorii se vor putea bucura de fotomontaje, cadavres exquis, desene-talisman, cubomanii și albume-obiect, precum și de ineditul unor publicații avangardiste.
Infra-Noir: anatomii ale dorinței, metamorfoze ale imaginii
12 noiembrie 2021 – 3 ianuarie 2022
Curator: Mica Gherghescu
Artiști: Aurel Bauh, Théodore Brauner, Victor Brauner, André Breton, Jean David, Benjamin Fondane, Jacques Hérold, Ghérasim Luca, Gellu Naum, Constantin Nisipeanu, Paul Păun, Hedda Sterne, Virgil Teodorescu, D. Trost
Program de vizitare a expoziției: marți-duminică, 12.00-18.00
Expoziția Infra-Noir este organizată de Fundația Art Encounters în colaborare cu Centrul Pompidou din Paris.
Expoziția face parte din MAP – Mentorate, Artiști, Parteneriate, program cultural realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara.
Co-finanțatori: Primăria Municipiului Timișoara, Consiliul Local Timișoara
Sponsorul programului permanent: Banca Transilvania
Cu sprijinul: Muzeul Național de Artă Timișoara
Parteneri media: Radio România Cultural, RFI România, Radio Guerrilla, TVR Timișoara, Observator Cultural, Revista Arta, Zeppelin, The Institute, Modernism, Propagarta, StudentFest
Sponsori: Thesaurus Wines, illy, Melbo Instal, Agasi
Design grafic: Bogdan Matei