Apel deschis

Ca măsură de prevenție pentru răspândirea virusului COVID – 19 și ca răspuns la hotărârea nr. 7 din 11.03.2020, luată de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență, Rezidența Niki Hanovra va fi amânată. Vă mulțumim pentru înțelegere!

Rezidența Niki Hanovra, în colaborare cu Fundația Art Encounters din Timișoara, are plăcerea să anunțe câștigătorul apelului deschis pentru rezidența cu durata de 6 săptămâni, care va avea loc la Niki: Lera Kelemen, artistă din Timișoara. 

Juriul, compus din echipa Niki – cei trei artiști, Ole Blank, Enric Fort Ballester și Maje Mellin, împreună cu Birte Heier, manager cultural – au avut o sarcină dificilă și ar dori să le mulțumească tuturor artiștilor care au trimis propuneri. Juriul a fost impresionat de calitatea proiectelor și a luat decizia finală bazându-se pe convingerea că practica multidisciplinară a Lerei Kelemen și abordarea ei va funcționa sub forma unei instalații de sunet imersivă, pe mai multe canale, pornind de la o cercetare asupra folosirii semnalelor în mijloacele de telecomunicații timpurii.

Le mulțumim tuturor artiștilor și susținătorilor:
Kulturbüro Hannover, Hafven Makerspace, Administrația Fondului Cultural Național (AFCN)

Puteți urmări activitatea Niki aici:
http://niki-hannover.org/


APEL DESCHIS
Fundația Art Encounters în colaborare cu Niki / Hanovra lansează un apel deschis pentru prima rezidență artistică internațională care se adresează artiștilor stabiliți la Timișoara.

Perioada rezidenței
Fundația Art Encounters lansează un apel deschis pentru un nou program de rezidențe artistice. Rezidența va avea loc în perioada aprilie-mai 2020 la Hanovra, cu o durată maximă de 6 săptămâni, în cadrul platformei create de Niki artist-run space: http://niki-hannover.org/

Scopul programului de rezidențe artistice este de a încuraja explorarea practicilor experimentale, de a susține producția de noi lucrări, de a facilita schimburile de idei și de a stabili un dialog semnificativ între comunități și actori culturali din diferite domenii și spații culturale.

Prin acest parteneriat, Fundația Art Encounters își extinde rețeaua de colaborări cu alte spații de rezidență și organizații independente îndreptate spre susținerea mobilității și a producției de artă a tinerilor artiști. Pentru prima dată, rezidența de artist este special creată pentru un artist din Timișoara și este concepută pentru a încuraja realizarea unei / unor lucrări noi prin sprijinul acordat de Niki și partenerii lor din Hanovra: ateliere de producție performante, un spațiu de atelier și un buget dedicat.

Condițiile rezidenței
Niki va pune la dispoziția artistului un spațiu de atelier (cca. 25 m2) și cazare într-un apartament în Hanovra. Costurile de călătorie vor fi acoperite până la suma de 250 €.
Rezidența Niki este susținută de Hafven (https://hafven.de/makerspace), un spațiu creativ unic și îndrăzneț, unde artistul poate găsi sprijin tehnic și unde poate utiliza cele mai noi tehnologii.

Artistul va primi un onorariu de 1200 € și un buget de producție de 1000 €. Artistul în rezidență va susține un eveniment public pe perioada rezidenței, care poate fi o prezentare, un atelier deschis sau un workshop.

Criteriile de selecție vor avea în vedere:
– Motivația de a se dedica unui proiect artistic pe toată perioada rezidenței
– Curiozitatea de a cunoaște o comunitate artistică dinamică și deschisă spre colaborări
– Calitatea portofoliului și a proiectului propus

Selecția urmărește, așadar, pe de o parte proiectul propus de artiștii candidați și deschiderea de a experimenta modele de lucru noi, iar pe de altă parte, modul în care această rezidență le poate oferi o oportunitate de dezvoltare în viitor. Comisia de selecție va fi alcătuită din echipa Art Encounters și echipa Niki.


Dosar și termen limită
Artiștii interesați își pot trimite candidaturile prin e-mail la adresa contact@artencounters.ro până în data de 1 februarie 2020. Fiecare dosar de candidatură trebuie să conțină o scrisoare de intenție de maxim 1 pagină care să specifice proiectul avut în vedere, însoțită de portofoliul artistului și de un CV scurt.

Niki este un program de rezidențe gândit de artiști, care are ca obiectiv dezvoltarea de noi modele de colaborare internațională și interdisciplinară. Niki invită artiști și curatori internaționali la Hanovra, un oraș care funcționează ca un nod pentru producția și gândirea artistică inovatoare, datorită numărului tot mai mare de spații noi de artă și datorită accesului la spații de producție creativă performante din punct de vedere al echipării. Niki este o inițiativă artistică sprijinită de Kulturbüro Hannover și în colaborare cu Hafven, un spațiu de producție din Hanovra.


Această rezidență artistică face parte din programul Fundației Art Encounters, CAMP – CONTEMPORARY ART MEETING POINT, o platformă de dialog și implicare a publicului în schimbul de cunoaștere mediat de arta contemporană. Proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.