Art Encounters la Noaptea Albă a Galeriilor

Noaptea Albă a Galeriilor (NAG) revine cu o ediție specială, extinsă pe durata unui întreg weekend!

Între 2 – 4 octombrie, expoziția Harun Farocki – Ar trebui ca realitatea să înceapă va putea fi vizitată până la miezul nopții. 

Noaptea Albă a Galeriilor – NAG este un eveniment inițiat în 2007, la București, de către Asociația Ephemair și dezvoltat în orașe din România în parteneriat cu organizații locale. Fundația Art Encounters este partenerul oficial al evenimentului Noaptea Albă a Galeriilor în Timișoara.

Noaptea Albă a Galeriilor a fost primul eveniment cultural nocturn din România după Noaptea Muzeelor și primul eveniment din țară care a atras atenția marelui public asupra artelor contemporane și a tinerilor artiști, reunind, printr-un program complex și dinamic, toate tipurile de manifestări artistice – pictură, desen, sculptură, grafică sau new media, fotografie, video, performance, muzică, dans, teatru, design etc. În București, Noaptea Albă a Galeriilor a generat o hartă în care a fost făcută vizibilă infrastructura dinamică a spațiilor ce găzduiesc evenimente de artă contemporană. De-a lungul celor zece ediții desfășurate până în prezent, Noaptea Albă a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane și a tinerilor artiști români, atât prin încurajarea contactului dintre artiști și galerii sau spații dedicate artei contemporane, cât și prin prezentarea artiștilor unui public extins, căruia îi oferă în fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generației din care face parte. Începând cu 2016 evenimentul Noaptea Albă a Galeriilor este organizat și în Timișoara, alături de alte zece orașe: București, Arad, Baia Mare, Brașov, Cluj Napoca, Craiova, Iași,
Sibiu și Târgu Mureș.


Evenimentul se va desfășura în concordanță cu măsurile de siguranță sanitară și normele în vigoare privind distanțarea socială.