O perspectivă teoretică asupra producției de artă: workshop cu Justin O’Shaughnessy & Andrea Phillips

Laure Prouvost, Ring, Sing and Drink for Trespassing, 2018. Credit foto: Mihai Toth

Producția contemporană de artă este un proces de colaborare bazat pe munca unor producători foarte bine pregătiți, ocupația lor presupunând o înțelegere practică și teoretică a acestui domeniu. Cu toate că este unanim acceptat faptul că spațiile în care se desfășoară producția artistică necesită munca unei echipe profesioniste – fie că este vorba despre un muzeu, o galerie, un târg de artă, mediul urban, natura, sau o altă locație – adesea este trecut cu vederea faptul că toate cunoștințele teoretice, istorice și contextuale ale acestor practicieni sunt necesare pentru dezvoltarea și realizarea cu succes a unui proiect artistic. Se poate spune că producătorii sunt, de cele mai multe ori, principalii colaboratori implicați în realizarea unei lucrări de artă, pornind de la consultarea inițială cu privire la metode și posibilități, parte dintr-un proces de testare și experimentare, și ajungând la un rezultat conturat în urma unor schimbări neprevăzute în context, buget, personal etc., situații care necesită încredere și responsabilitate.

Workshop-ul se va desfășura în limba engleză și va include talk-uri și exerciții organizate cu scopul de a genera cunoștințe colective în cadrul grupului, precum și discuții în jurul unor subiecte diverse:
• Context și spații pentru producția de artă
• Producția „obiectului” vs. producția „proiectului”
• Procese autonome vs. procese colective
• Structuri financiare
• Meseria de producător

4 – 6 mai 2022, 11:00 – 17:00, Pavilionul ISHO, Bd. Take Ionescu nr. 46, Timișoara

O perspectivă teoretică asupra producției de artă: workshop cu Justin O’Shaughnessy & Andrea Phillips se adresează tinerilor artiști și studenților, lucrătorilor culturali și producătorilor care vor să aprofundeze teme precum abordarea, finanțarea și managementul producției de evenimente culturale, respectiv de lucrări de artă. De asemenea, workshop-ul este dedicat membrilor publicului general care doresc să pătrundă în culisele producției de artă.

Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Doritorii sunt rugați să trimită o scrisoare de motivație (maxim 1 pagină) prin email la adresa inscrieri@artencounters.ro

Evenimentul face parte din ART-UP, proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.


Dr Andrea Phillips este Profesor și Director în cadrul BxNU Institute, Northumbria University & BALTIC Centre for Contemporary Art. Andrea predă și scrie despre construcția economică și socială a valorii publice în arta contemporană, despre manipularea formelor de participare și despre potențialele forme politice, arhitecturale și de organizare socială existente în cultura artistică și curatorială. Proiectele sale curente includ: Everything is Beautiful, o examinare a elementelor istorice și politice al Community Arts Movement cu artistul Jason E Bowman și curatorul Sophie Hope (2020-prezent) și The Witches Institution, o expoziție cu artista Emily Hesse la The Tetley, Leeds, UK (May-September 2022).

Publicațiile sale pot fi consultate la următorul link:  https://researchportal.northumbria.ac.uk/en/researchers/andrea-phillips(f108af52-c3f6-4002-b5a8-cb3c0154be29)/publications.html

Experiența lui Justin O’Shaughnessy include performance, teatru, dans, arte vizuale, lucrări site-specific, spectacole, festivaluri și evenimente comunitare. Activitatea la nivel instituțional include: ICA (1993-98); Rich Mix (2005-08); Shoreditch Trust (2008-15). Printre proiectele sale se numără: Newham Millennium Celebrations (1998-2000); Live Culture, la Tate Modern (2003); Panorama (Notting Hill Carnival), în Hyde Park (2007); Spill Festival of Performance (2009); Park Nights and Marathons pentru Serpentine Gallery (2005-12); Frieze Projects/Live (2014-21); o serie de proiecte pentru Counterpoints Arts (2014- ); Bienala Art Encounters 2019 & 2021 (Timișoara, România); și Bienala de la Liverpool 2021.

Activitatea de predare include postul de Cadru Universitar Invitat în cadrul Creative Cultural Industries Foundation Degree and BA (2009-17) al City University, care a presupus, de asemenea, o prezentare de proiect la Roundhouse, Camden, și cea de Professor of Socially Engaged Practice la Guildhall School of Music & Drama, între 2015-21. În prezent, face parte din conducerea unor instituții precum Open School East (2014- ), Crux Easton Wind Engine Conservation Trust (2014- ) și Comitetul Consultativ al Tate Britain (2017- ).