Tur ghidat – I feel something, don’t know what

Credit foto: infi.ro.

Vineri, 14 mai, la ora 17:00, vă invităm să descoperiți expoziția I feel something, don’t know what [Simt ceva – nu știu exact ce] prin intermediul unui tur ghidat cu Diana Marincu, curatoarea expoziției, și Gavril Pop, masterand la Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Expoziția I feel something, don’t know what [Simt ceva – nu știu exact ce] este un proiect gândit în colaborare cu Zachęta Project Room / Galeria Națională de Artă Zachęta, cu scopul de a genera o punte creativă între artiștii activi pe scena artistică timișoreană și artiștii polonezi care au participat la expozițiile instituției partenere din Varșovia în ultimii ani.

Curatoriată de Magda Kardasz & Diana Marincu, această expoziție aduce împreună 7 artiști timișoreni invitați să producă o nouă lucrare (Lera Kelemen, Ana Kun, Andreea Medar, Carmen Nicolau, Pusha Petrov & Miki Velciov, Sorina Vazelina) și 6 artiști polonezi (Zofia Gramz, Janusz Łukowicz, Paulina Pankiewicz, Anna Siekierska, Mikołaj Szpaczyński, Marta Węglińska), pornind de la mai multe fire tematice intersectate: relația dintre ecosistemele naturale și intruziunea umană; imaginarea unor ființe hibride antropomorfe – extensii ale multiplelor ipostaze umane; și gesturile activiste și ecologice ale artiștilor cu privire la mediu, oraș și spațiul public.

I feel something, don’t know what [Simt ceva – nu știu exact ce] face parte din proiectul cultural „Arta în Acțiune”, co-finanțat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Expoziția a fost realizată cu sprijinul sponsorului programului permanent al Fundației, Banca Transilvania.De asemenea, la realizarea expoziției au contribuit: Institutul Polonez București, Institutul Cultural Român Varșovia, Institutul Francez Timisoara, Asociaţia Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, ISHO, Thesaurus Wines, Illy, Agasi, Melbo Instal.

Parteneri media: The Institute, RFI România, Radio România Cultural.